50. Coliere si cercei "I dream of flying" - Bohemian Seasons






Vestimentaţia şi accesoriile mişcării hippie îi reflectă în întregime filosofia. Răzvrătirea împotriva unei societăţi robotizate, al cărei valori supreme au devenit puterea şi banul, obţinute adesea prin industrializare accelerată, fără niciun respect pentru natură, imperialism economic, politic şi cultural, fără niciun respect pentru tradiţiile şi nevoile unor popoare mai puţin dezvoltate şi impunerea unui unic stil de viaţă. Dispreţul pentru astfel de metode şi decizii, adoptate în birouri cu uşile închise de către indivizi scortoşi, îmbrăcaţi la patru ace, în alb şi negru, se reflectă în explozia de culori şi materiale naturale, cu influenţe din cultura unor civilizaţii considerate adesea din lumea a treia. Ierarhia impusă şi golită de conţinut se doreşte a fi abolită de spiritul nomad, libertate, fraternitate. Rezultatul nu este anarhie, ci pace, comuniune cu natura şi cu semenii, care comunică dincolo de graniţe prin muzică. Motorul care pune în mişcare aceste valori este IUBIREA.
Ca expresie a dragostei de viaţă, a legăturii cu natura, am creat această colecţie de coliere-talisman şi cercei de inspiraţie hippie, cu accente indie şi flower power. Şi cum spiritul boem nu se manifestă doar vara, ci vine din interior, indiferent de vreme, am creat câte un set de bijuterii pentru fiecare anotimp, cu elemente care reflectă coloristica şi starea de spirit specifice fiecăruia. Ca elemente comune, toate colierele sunt lungi, conţin pene false (lucrate după un tutorial de Alisa Burke), decupate şi pictate manual din piele naturală, charmuri şi lanţ metalic, lemn şi mărgele din lut cu uscare la aer, modelate, pictate şi lăcuite manual cu modele diferite, în funcţie de tematică.
De la stânga la dreapta, în prima fotografie, se înşiră: Toamna, Iarna, Primăvara şi Vara.
Foto 2 prezintă Toamna şi Iarna, iar foto 3 Vara (stânga) şi Primăvara (dreapta). În ultima fotografie în prim plan sunt mărgeluţele asortate pandantivelor.
Setul 1. "I dream of flying... Fall", în culori specifice toamnei, roşu, orange, verde gălbui, mov, maro, arămiu, conţine charmuri şi lanţ din alamă cuprată, element metalic filigranat în interiorul căruia se află o floare din lavă, seminţe de rudraska, howlit de sinteză, lemn, mărgele modelate şi pictate manual.
Setul 2. "I dream of flying... Winter", ca un vis de iarnă în nuanţe reci de bleu, violet, alb, argintiu, conţine charmuri şi lanţ din metal argintiu, sticlă cu efecte speciale - opalit, ochi de pisică, perle, cristale faţetate -, cristal de gheaţă, mărgele modelate şi pictate manual.
Setul 3. "I dream of flying... Spring", o feerie primăvăratică de flori, iarbă crudă şi cer senin, în nuanţe de bleu, verde, mov, violet fuchsia, conţine charmuri şi lanţ din metal argintiu, howlit de sinteză, lemn, sticlă cu efect ochi de pisică, mărgele modelate şi pictate manual.
Setul 4. "I dream of flying... Summer", o explozie de energie şi culoare, în nuanţe de turcoaz, verde lime, violet fuchsia, galben, conţine charmuri şi lanţ din bronz, howlit de sinteză, lemn, mărgele modelate şi pictate manual. Pentru un plus de farmec, piesa centrală din bronz este vopsită într-un albastru de mări tropicale.

Autor: gabys
http://www.breslo.ro/Product/Coliere-i-cercei-I-dream-of-flying-Bohemian-seasons_921292